Pastile fără zahăr

Setea de viață

 FB_IMG_1487416873520
Sunt oameni care reușesc în orice condiții și împrejurări să vadă partea plină a paharului. Sunt optimiștii incurabili pe care, sincer, îi invidiez din tot sufletul. Orice cădere a lor se transformă într-un salt uriaș, orice dezamăgire, într-un pas înainte, iar puținul lor este atât de mult, încât ajunge să fie împărțit cu toți.
Dacă am judeca-o după principiile morale sau după normele sociale ale existenței, i-am găsi un șir de nereguli. Dacă aș sta să mă gândesc la câte a făcut pentru cei din jur, aș zice că este unul dintre puținii altruiști pe care îi cunosc, care mereu zâmbește și mai ales, găsește fericirea chiar și acolo unde aceasta ar mai avea de lucru.
Atunci când s-a dezamăgit de primul, a făcut copil cu al doilea. Și nu unul, ci doi. Iar când și acesta a plecat, s-a înscris la cursuri de sculptură. Singurătatea împletită cu arta naște lucruri uimitoare!  Când a înțeles că a plecat cu totul, s-a înscris la cursuri de dans, că doar ”nu e bine să fie omul singur”  și s-a bucurat că i-s copiii sănătoși. Atunci când s-a stricat mașina și nu avea bani pentru reparație, s-a bucurat că în sfârșit, va merge cu bicicleta, iar când copii au stricat tableta, a fost un motiv bun de a citi mai mult.
 A fost învățată de fostul șef că dacă o problemă poate fi rezolvată cu bani, atunci nu este, de fapt,  problemă, ci  cheltuială. În cazul ei, însă, nici celelalte, nerezolvate, nu reușesc să îi vină de hac. Pentru că au greșit persoana din start și nu au nicio șansă. Și mai are ceva acest om. Un pod imens deasupra casei, care simbolizează toată mărinimia ei. În acest pod încape tot – obiectele netrebuincioase ale prietenilor legate de amintiri abandonate, cutiile cu cărți ale altor amici, citite de toți care ajung să pătrundă în acest loc mistic, bucăți din trecutul foștilor, dar și loc pentru unul viitor și mai ales există loc pentru toate confesiunile, neîmplinirile, neiubirile și lacrimile tuturor adunate la un loc. Pentru că da, tot la ea vin să se plângă mai toți. Iar podul are urechi să le asculte și răbdare să le depoziteze acolo și pe astea, în rând cu toate vechiturile. Ca un confident fidel, care știe să păstreze secrete. Din toate aceste bucăți și resturi, cei care vin, găsesc puteri să se reinventeze și să renască. Pe un fotoliu vechi, lăsat de cineva cândva pe acolo, alături de o saltea abandonată, se spun cele mai tainice trăiri și se râde în disperare. Se bea cea mai amară bere, dar și cel mai dulce ceai de mentă. Încă nimeni nu a reușit să coboare de acolo, pe scările vechi și ciobite, nerefăcut. Cu rănile neoblojite. Pentru că ea are acolo, în acel rai creat din trecuturi și dezamăgiri, un leac miraculos pentru fiecare – setea de viață!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s