Stări

Șapte fețe

26036079_10215114217227584_723217555_o-e1514074081928.png

Când doare tot și te apasă, când te sufoci, și nu te lasă

Și nu ai somn,  pentru că-ți pasă și pleci în zori, fugind din casă

De indecizii și confuzii, gol, contradicții, deziluzii

Din fire lungi, imaginare, de pânză de-păianjen care,

Seducătoare și frumoasă, dar și vicleană, veninoasă

Ba te atrage, ba respinge, ba te îngheață, ba te frige.

Te ține pradă, te pândește și te seduce, te-amețește.

Domină, zbuciumă, rănește, apoi adoră și iubește.

Te recunoști? Ești tu acela, cu ale tale șapte fețe:

Trei zâmbitoare și senine, să te cuprindă și răsfețe

Și trei hidoase și perfide, de demoni infiltrați sub piele,

Ce ispitesc, te dau de ziduri, și te îmbată fără temeri.

Iar una, cea mai chinuita, se zbate-n-loc nehotărâtă.

Ba-nclină brațul spre-alinarare, lumină, liniște, iertare,

Ba fuge brusc în ceea parte, de-orgolii, lupte ne-mpăcate.

Și ba e blandă, ba nebună, ba gingașă, ba se răzbună

Ba asumată, ba străina, ba limpezită, ba haină

Ba dulce-rău, ba răzvrătita, ba împăcată, ba sucită,

Obedientă  – înrăită, domesticită-apoi zburlită.

Un du-te vino diabolic, al nostru cu-ale noastre fețe,

Tot căutând un echilibru, testând al firii rezistență.

O luptă între noi cu sine, de decădere și-înălțime,

De rătăciri și revenire, pierzanie și devenire.

Și-n toată astă bătălie, ajungi în prag de agonie

Și tot debusolezi balanța, pierzând de multe ori speranța.

De nu mai poți, nu ai ce face, chiar dacă scorul îți displace,

Te readuni și lupți cu tine și-ntr-un târziu faci alianță,

De toleranță și-împăcare, de liniște și vindecare.

Și-atuncea simți că nu mai doare.

Te-ai dezbrăcat de apăsare…

 

Ilustrație de Cristina Kelly

http://www.instagram.com/cristina.kelly_

 

 

 

 

Stări

Curat

30124505_10216060942175116_7837986269165518848_n

Am curățat prin casă și prin curte,

Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane

A inimii, ce ține tăinuite

Trăiri ascunse, arse de frisoane.

Le-am scos cu greu pe toate la lumină

Și le-am sortat după-adâncimi și vremuri,

Le-am numărat, etichetat, iar după,

Lăsat-am să planeze către țărmuri.

Am limpezit de praf mai vechi speranțe,

Idei abandonate și uitate

Din lipsă de curaj, de timp sau spații,

Sau, poate doar din simplă lașitate.

Am ordonat prin raftul de dorințe

Neîndrăznite, altele schițate,

Le-am scos pe cele mai timide-n față,

Descoperite-ntre coperți uzate.

Am dat de unele ascunse, scorogite

Blocate în decizii gangrenate,

Lăsate mai mereu în așteptare

Și  le-am rescris pe foi imaculate.

Am colorat prin podul conștiinței

Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,

A propriei ființe, dar și-a vieții,

Ce prinde zbor pe aripa iubirii.

Și-am îngropat colo, lângă pădure

Tot restul ce-a rămas printre gunoaie

Dezamăgiri, trădări mai oxidate

Ca să le-nece primul strop de ploaie.

Câtă lumină s-a făcut în casă,

Cu flori de busuioc pe la obloane.