Ca să te angajezi în Anglia trebuie să obții NINO (număr de asigurare socială). Procedura este simplă: ai sunat, te-ai programat și ai mers să depui actele pentru el. Actul cu NINO îți vine prin posta acasă, dar…
Pentru NINO ai nevoie de dovada de domiciliu. Pentru a-ți lua chirie ai nevoie de dovada locului de muncă. Ca să ai loc de muncă, îți trebuie NINO. Cercul s-a închis.

Apoi că să deschizi cont la banca – cerință obligatorie la angajare – îți cere să prezinți o factură (BILL) pe care să fie indicat numele tău și domiciliul. Și tu încă nu ai un domiciliu, pentru că la închirierea unui spațiu ți s-a cerut dovada locului de munca. Deci nu ai încă nici facturi pe numele tău. Așadar, nu ai cum să-ți deschizi cont bancar. Alt cerc s-a închis.

Știu că mulți au pățit așa, ba chiar au renunțat și au plecat. Fără un vecin, prieten, cumătru care să îți vină în ajutor să deblochezi aceste cercuri vicioase nu te prea descurci. Faci trei poze din aeroport și te întorci înapoi cu microbuzul.

Și totuși…

Am domiciliu, am facturi (venite buluc și cu solicitarea de a plăti în avans sume imense), dar pentru angajare îmi trebuie un cont bancar. Floare la ureche! Iau astăzi toate actele necesare și îmi stabilesc obiectivele: duc copilul la școală, trag un ochi la ”gumanitarca mea” (apropo, am văzut o vază de cristal de Bohemia, nou-nouță la 10 lire…uff), apoi cumpăr ceva tacâmuri pentru că sâmbăta am oaspeți și neapărat pahare pentru vin. Ce moldoveancă aș mai fi, dacă aș primi musafiri cu pahare de plastic??? O caricatură, zău…

Și cum niciodată nu respect lista de cumpărături, în drum spre bancă m-am mai pricopsit cu ceva salatieră, suport pentru vase, farfurii, coș pentru pâine dar și cu pahare. Zânga-zânga tot drumul. Ei, și recunosc, somonul de la reducere mi-a făcut cu ochiul. L-am pus și pe acesta în pungă lângă niște grissini. Hai să dau toate cărțile pe față…

Mi-am zis – 5 minute mă mai opresc la banca – și gata!

Intru încărcată cu patru pungi, ca o târgoveață de la piață, zânga-zânga. Coadă de așteptare. Nu-i nimic, zic, îmi mai trag sufletul între timp. Când îmi vine rândul – ghinion – a picat rețeaua lor internă. Nu se mai poate lucra. Eh, așadar nu doar în România se întâmplă din astea. Îmi adun bulenderele și zânga-zânga, mă car la cea mai apropiată bancă din zonă.

Intru. Coadă lungă. Aștept. Mă apropii de ghișeu la fata cu ochii gri (i-am remarcat și data trecută) și îi prezint pașaportul, NINO-ul și factura pe care figurează și numele meu. Detaliu important, dat fiind că la prima încercare descoperisem că nu apărea și numele meu pe factură, ci doar a soțului. Atunci telefonasem la companie și în 7 zile ne-a venit factura nouă. Numele meu apărea pe ea ca și ”additional account holders”. Rezolvat.

Fata de la ghișeu îmi spune că totul e ok, doar că programarea poate fi stabilită doar pentru ziua de joi. Ei, zic, eu aș avea nevoie totuși mai repede. Ok, mulțumesc și mă întorc zânga-zânga înapoi la prima bancă.

Intru tot un zâmbet. Aici așa se poartă. Mă conformez. Las iar pungile care aveau un iz nu tocmai plăcut de somon lângă o masă și mă pun în rând. Coada e lungă, pentru că sistemul își revenise abia de curând. Mai un messenger, mai o grissină, două-trei-opt și rândul mi-a venit. Hai că de data asta e a treia încercare și va fi cu noroc. Prezint actele. ”A… ne scuzați zice doamna, dar banca noastră nu acceptă facturi în care să figurați ca ”additional account holders” în dreapta foii, ci doar în rând cu destinatarul. Sunați la Thames Water (compania de furnizare a apei) și rugați-i să vă refacă factura. ”Nu e corect așa”, îi zic. ”Astea sunt regulile, nu eu le-am stabilit”, se scuză ea politicos și zâmbește. Încerc și eu. Îmi iese doar un rânjet scremut. ”Have a nice day” scrâșnesc și mă întorc la pungile mele. Le apuc nervos, zânga-zânga și mă duc.

”Nu renunț!” îmi zic. Cum să mă întorc acasă cu problema nerezolvată. Trebuie să insist. Mă întorc iar la prima banca. Măcar pe joi să mă programez, tot e mai bine decât nimic.

Fata frumoasă cu ochii gri zâmbește când mă vede iar cum îmi aranjez grijuliu pungile lângă masă. Încerc să las lângă ele și fața mea înăcrită ușor. Stau în coadă iar. Încă 3 grissini mă ajută pe post de destresant. Trebuie să îmi antrenez răbdarea. Și nervii, îmi zic. Ăsta e occidentul. Totul e pe reguli. Nimeni nu ne-a chemat aici. Am venit de bună voie. Trebuie să ne conformăm, așadar. Mai dau ochii peste cap, mai trosnesc degetele. Încerc să mă calmez.

Îmi vine într-un sfârșit a patra oară rândul. Prezint actele toate din nou și îi zic că e tare ok să mă programeze pentru joi. ”Sigur, îmi răspunde fata frumos, doar că am uitat să vă spun un detaliu. Filiala noastră se închide în două zile. Va trebi să mergeți la sediul central care e cam departe de aici. Doriți?”. ”Nu, i-am zis resemnată!” Nu mai doresc nimic. Doar să o achit atunci și gata. Se uită fata lung la ea și îmi spune ”Dar la noi nu puteți achita cu cheș dacă nu aveți cont. Nu avem contract cu această companie”. Poate mergeți la banca de alături?”. ”O, nu!!! Am fost astăzi deja de 2 ori. Nu mai merg nicăieri. Gata. Paharul s-a umplut!” Nici măcar nu mă chinui să rânjesc. Îmi apuc nervos pungile, zânga-zânga, îmi aranjez la loc fața înăcrită de-a dreptul, ignor izul neplăcut de somon stătut prea mult la cald și mă pornesc spre casă. Urc dealul în 10 minute mânată de prea multă adrenalină. Este ora 12 și nu am rezolvat mai nimic. Ba și la școală am întârziat prima dată. Și la ce mi-o trebuit somon care expiră degrabă? Data viitoare voi cumpăra strict după listă. Brașoavă veche și răsuflată.

Ajung acasă gâfâind. Trântesc ușa. De somon mi-i greață. Măcar n-am stricat paharele. Iar vinul cred că nu va mai prinde oaspeții. Îl voi deschide chiar acum. Ca să am răbdare să vorbesc iar cu Thames Water la telefon, pentru a-mi reface factura…

PS. A doua zi am găsit prin casă o altă factură, de la gaz, în care numele era trecut corect în stânga foii. Am prins aripi și am alergat spre bancă. Pe drum mi-am cumpărat un buchet de flori, că doar nu durează decât 5 minute…