Ce nu mai arde
Ce nu mai arde nu mai poate nici durea
Ce nu s-a spus pe veci tăcut apune
Ce-i scrum – praf negru va și rămânea
Iubire transformată în tăciune.
Ce nu mai arde fum nici că mai scoate
Mocnește-uitat în colț de-amare nopți
Și ce-a putut trosnind de dor să ardă
A împărțit cenușa-n două sorți.