Pastile fără zahăr

Încuiați

Suspansul prelungit al pandemiei, inițial cu o speranță de final, ulterior cu o necunoscută înmulțită cu alte necunoscute, m-a reforumulat. Mi-a schimbat schema funcțională. M-a redefinit.

Metamorfoza s-a produs dureros pentru început, apoi – cu resemnare și acceptare. Și dacă asta e ce avem, va trebui să găsim fericirea și în noi, și doar cu noi, cei din casă. Dintre toate contactele din agenda de telefon, în fond, am înțeles că ce e mai de preț e aici, după aceeași ușă, pe care o deschidem doar celor de la Amazon.

În spatele zgomotelor și a agitației insuportabile altă dată, ne-am și auzit, în sfârșit. Ne-am și ascultat. Am reluat obiceiul discuțiilor lungi, a jocurilor în familie, întinse pe masa de pe care adunăm în viteză farfuriile, că să dăm cu zarul.

Plăcerea statului laolaltă. Trișatul în favoarea fratelui celui mai mic. Solidaritatea.

Ne-au lipsit prietenii, dar ne-am devenit prieteni unii altora.

Ne-au lipsit călătoriile. Am revizuit albumele cu fotografii, demult uitate, călătorind prin amintirile tot mai în ceață.

Ne-au lipsit restaurantele, dar am copt și inventat mâncăruri din alea în 7 etape, pe care, nu am avut nicicând răbdare să le facem. Împreună.

Am avut și de câștigat. La cântar inclusiv.

Haine on-line am comandat impulsiv, bucuroși de opțiunea ”retur gratuit”, cu ridicare de la domiciliu. Am bifat din start cu o mărime mai mare. Nu am dat greș. Le-am rupt etichetele și le-am călcat pe toate, în ciuda faptului că nu vor fi purtate curând. Plăcerea planurilor unei normalități viitoare.

Așteptarea s-a domolit. Când o fi, atunci o fi. Dacă.

Pînă atunci, am reprobat toate fustele. Ceva s-a întâmplat cu fermoarele. S-au blocat la jumătatea drumului. Sigur nu de rugină. Parcă nici nu îmi mai plac. Le voi da. Sunt din viața de până la.

Altădată m-ar fi înfuriat rotunjimile apărute. Acum mă bucur, că doar atât e prețul plătit lockdown-ului. Mutilarea fizică. Mulțam de mintea neciobită. Încă.

Suntem mai adaptabili decât bănuiam.

Dacă acceptăm încercările ca atare.

Apele tulburi.

Morțile ca pe un firesc.

Oamenii așa cum sunt.

Kilogramele în creștere.

Viața – cum ne este dată.

Până când avem cu cine sta încuiați după ușă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s