Stări

Fugarele

56380177_308122969864535_1908518638382481408_n

Era anul ′68

rataseră ambele admiterea la facultatea de litere.

Pe atunci se promova activ plecatul în Rusia la construcția Magistralei Trans-Siberiene

cu bilete oferite de Uniunea Tineretului Comunist și cu fanfara care își petrecea vitejii la gară ca pe niște adevărați eroi.

Totuși, 110 ruble pe lună erau mai multe decât 70,

cât oferea postul de bibliotecară din care tocmai demisionaseră…

Au plecat pe ascuns într-o zi de august pe un drum lung, interminabil: stația Tavga, Regiunea Sverdlovsk, apoi Mortka.

Trenul era plin de fugari dubioși, cu fețele băute, care au preferat munca în locul pușcăriei

și doar comsomolistele noastre zburau înaripate, purtate de idei mărețe.

Visele s-au năruit odată ce au primit la destinație

salopete groase căptușite, vechi, pufoaice supradimensionate, ca ale deținuților

și pâsle, pentru că Siberia nu poate avea picioarele decât reci.

Săpau tranșee în pământul înghețat, iar seara visau satul natal

adormind în pâsle și cu cosițele lipite de gheața pereților din vagonul-casă.

Scrisorile veneau greu de acasă și doar acelea scrise în chirilică.

Vina creștea odată cu lacrimile mamelor tăcute printre rânduri.

Dorul casei ardea, ”dar nu-i nimic, va veni și vremea aceea”, scriau cu noduri în gât.

Gustul patriei l-au simțit o singură dată,

odată cu bomboanele ”Bucuria” furate din unul din vagoanele ce fuseseră descărcat în apropiere.

S-au speriat, însă, teribil apoi și au mers de le-au îngropat în pădure pe acelea câteva rămase prin buzunare.

Și-au plâns atunci la grămadă ”Bucurii”-le și prostia și au decis să se întoarcă acasă cu orice preț,

chiar și de fusese aprobată cererea doar uneia.

Cealaltă a adăugat un ”ne” în fața cuvântului ”vozrajaiu”, riscând

și uite-le în fața porții părintești cu tot cu echipamentele mirosind a Siberie,

nepredate din grabă.

Mai întâi au mers împreună la Mircești, la prima dintre ele, apoi la cealaltă  – la Boghenii Vechi,

ca să nu le bată.

S-au căsătorit ambele cu câte un Ion și au fost nedespărțite viața toată –

”Să îmi lași de pomană setul ăla fain de cafea pe când vei muri”,

glumea cea aflată pe patul de spital, simțind că va pleca, de fapt, ea prima.

Și în două zile s-a și dus,

lăsând-o pe cealaltă cu tainele nespuselor lor siberiene, dar și cu acele scrisori din Tavda

–  mărturiile scrise ale unei prietenii pe viață.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s