De-ați ști că vina nu-i a noastră că altfel ne cântăm amarul

C-am fost tăiați de alte săbii și alte lame de alamă

De alte nesătule hoarde, am fost snopiți și alte vorbe

Au stat la masa noastră zilnic și ne-au furat din ii și holde

Și alte juguri de-a robiei am dus pe umeri multe veacuri

De ne-au stâlcit amarnic graiul și nu-i găsim nici astăzi leacul

Alte amprente poartă țărna de cizme cu tureatca lată

Peste a-opincilor călcată cu ură multă, nu odată

De-mă-trebați că vorba-i alta ce-o glăsuiesc când plâng amarul

Voi zice – este tot aceeași, dar prea înalt a fost hotarul

Istoria s-a scris în cronici și s-a semnat în lungi tratate

Nu răscoliți mai în adâncul trecuturilor zbuciumate

Ci să lăsăm în urmă rana, scobită-n margine de hartă

Ce a purtat pe drumuri lacrimi, de fii, de mamă și de tată

Să-încingem peste Prut o horă de la un capăt pân-la altul

Pe mal să îngânăm și-o doină …

Căci doina noi n-o plângem altfel.