și am visat că mi-am ales singură coșciugul

aidoma celui plin cu nuci văzut în podul străbunicii

pe care și-l pregătise din timp

cu prosoape și cu tot ce se cuvenea pentru pomene

că să nu-i pună pe alții pe drumuri

atunci când i-o veni ceasul

mie mi-a revenit o cămașă de noapte din bumbac alb dantelată pe la poale

în care m-am simțit din nou copila luncilor de pe malul Prutului

pe unde mă duceam cu Baba

căci așa ii spuneam străbunicii Ileana

ca să aducem oile acasă

și Baba îmi zicea că nu am de ce să mă tem de moarte

ea oricum vine

că ți-e frică de ea sau că o ignori

să îți fie groază când se face a te uita

iar tu o chemi seară de seară

parcă simțea Baba că blestemul ăsta o va paște

iar în ultimile ei luni de viață stând inertă pe patul de lemn

pe care niciodată nu am putut dormi de altfel

îl striga pe Ionică

singurul ei soț plecat în război pe când ea împlinise doar 35

și care nu s-a mai întors

iar văduva și acum îl aștepta

după 61 de ani de singurătate

și două fiice înmormântate

”Ionică, vino! Vino, Ionică!”

atât a mai suspinat în ultimile zile

apoi moartea în sfârșit s-a îndurat de ea…