Hoinar-hoinărel

Zece luni colorate

Sunt zece luni și-un început răcoros de vară. Îmi amintesc că prin aceeași perioada a anului trecut venisem pentru câteva zile să vizităm pentru prima dată Londra și pentru a vota apoi, în familie, dacă decidem să venim să locuim aici. Știam că Londra fură ochii, știam că ne va plăcea, dar la fel, știam că de multe ori vizitatul și cu locuitul sunt lucruri diametral opuse. Nu s-a întâmplat în cazul nostru, cel puțin, nu încă. La ce nu ne-am așteptat, însă, au fost cheltuielile mult mai mari, față de cele estimate inițial, de prin tot felul de surse de pe internet. La o adică poți să te încadrezi în orice buget, că doar am fost studenți și nu am uitat cum e ”să cârpești” lună de lună ”găurile”, doar că nu știu dacă ajustările financiare sunt înțelese pe deplin de noua generație, care numai pe tot felul de căști, încărcătoare, folii de protecție, huse asortate cheltuiesc un pumn de bani. ”Consumabile” le numesc ei. La mine, însă, pe Excel-ul unde țin cheltuielile, ajung la capitolul gaură”, pe minus lună de lună. Apropo, condica de evidență a banilor ne-a ajutat să descoperim multe surprize nu tocmai plăcute. Mici plăceri, care nu erau cuantificate înainte, dar care, înmulțite le 5 persoane și într-o țară unde totul e mult mai scump, au ajuns să fie  plăceri de lux.

 

Am mai observat ceva nou. În parc, există o persoană care vine să verifice periodic calitatea leagănelor și ale toboganelor. Le sucește, le pipăie, să nu aibă așchii, crăpături, fisuri, să nu iasă vreun fragment din pavajul de cauciuc în afară, ca să nu se împiedice copiii etc. Eram cu niște prieteni de ai mei, veniți în vizită din România, și ei mi-au atras atenția asupra omului cu jachetă specială, care cerceta parcul foarte minuțios. Nu m-a mirat, sincer, pentru că am observat că normele de securitate sunt respectate cu strictețe în societatea de aici. Atât la magazinul meu, unde am mers ca și voluntară, cât și în sala nouă de la cursul de engleză, prima oră a început cu instructajul despre structura încăperii, ușile de ieșire în caz de urgență etc. Bănuiesc că și la noi există undeva acolo, pe hârtie, ceva de genul, dar cine mai respectă? Până și un prieten de al meu, pe care l-am rugat să mă ducă în week-end cu mașina la o fermă, unde va avea loc un eveniment caritabil, mi-a zis să fac rost de scaun de mașină pentru Mihai, și de are 8 ani, că astfel nici nu pornește la drum. Așadar – nici măcar între prieteni nu merg excepțiile.

O altă curiozitate, de fapt o idee de afacere, am văzut chiar la vecinii mei, în fața casei. Un domn, care reprezenta o firmă ambulantă, cu o mulțime de echipamente în dubița adaptată businessului, vopsea mașina chiar acolo, în fața casei. Nu tu să duci mașina în service, nu tu să o lași acolo și să pleci cu taxiul ca să revii peste 3 zile, ci, aici, direct, sub ochii tăi. Mi-a venit în minte expresia ”Dacă nu vine muntele la Mohamed…”, însă, uitându-mă pe fluturaș, am zis ”vine Hussein la munte”. Tot acolo.

Altă minune nouă, văzută aici, a fost un aparat care ventilează, răcorește, filtrează și stochează particulele din aer și aici, cei cu alergii de sezon, o să îmi mulțumească. O minune, nu alta, produs englezesc, cam scumpușor, dar deh, aerul curat și respirabil pentru un astmatic este mai important decât orice. În noaptea în care am ventilat camera nu am mai folosit inhalatorul, pentru prima dată, de când au dat toate în floare, pentru că de polen nu ai cum să te aperi. Așadar, am zis să vă împărtășesc experiența frumoasă. Iar altă chestie care mi-a luat ochii – au fost păsările, care ciugulesc neobrăzat din mâncarea celor de la McDonalds. Credeați că vrăbiile sunt obraznice? Uitați aici niște grauri!

35285412_10216609263442805_4579079438464974848_n

Evenimente culturale, organizate de români continuă. Luna aceasta am fost la spectacolul ”Amantul înșelat” cu Sorin Misirianțu și Ioan Isaiu, organizat de East European Cultural Centre. Ideea nouă, de a crea o comunitate în jurul teatrului, prin aducerea actorilor în sânul spectatorilor, adică în restaurant, de data aceasta, mi s-a părut una chiar frumoasă. Actorii au interacționat și ospătat alături de invitați, servind un vin și povestind până târziu cu mesenii. Iar românii, și nu doar, care se alătură evenimentului au ocazia să se cunoască, să petreacă timpul frumos împreuna. Bilă albă!

34877845_2058079517554380_5830570000133390336_n

 

Iar luna asta aici au s-au ținut mai multe sărbători religioase. Evreii au avut Șavuotul, care eternizează momentul când Tora (cartea sfântă) a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Timp de trei zile nu au lucrat și au mers în una din nopți la Sinagogă pentru rugăciune. S-au mâncat bunătăți (ca și de alte sărbători evreiești, de altfel) doar că de data această, toate trebuiau să fie pe bază de lactate. Iar musulmanii au intrat în postul de Ramadan. Acest post necesită abținerea de la orice fel de mâncare, băutură pe parcursul întregii zile cam o lună întreagă. Din solidaritate pentru colegii mei de la cursul de engleză, nu consumam nici noi, ceilalți, în fața lor apă și mâncare, așa ca în alte dăți, iar de când am aflat că o altă colegă de a mea, de religie hindusă, nu consumă carne deloc, nu pot să mănânc în fața ei nici sandvich-urile cu șuncă, mai ales cele cu vită. Îmi zicea Ruxanda că toate colegele ei care țin postul Ramadanului s-au rugat de profesorul de sport, să le scutească de la efort fizic mare, pentru că apoi le este sete, și nu au voie să bea decât noaptea. Nu e ușor, dar apoi, ieșirea din post se sărbătorește. Colega mea, Emira, din Irak, și-a tatuat cu henna mâna, pentru că se pregătește de sărbătoare.  Se pare că în școlile multiculturale, sunt respectate orice doleanțe ce țin de aspectele religioase, și mi se pare un lucru chiar frumos. Nimeni nu este supus standardizării sau discriminării. Și îi este respectată tradiția și cultura, religia și obiceiul. Nu sunt de acord, însă, când o cultură încearcă să își impună regulile sale, venită fiind într-o altă țară gazdă. Și aici fac referință la marșurile care sunt organizate periodic de una dintre comunități, pentru a cere niște drepturi, exagerate după mine. Dar asta așa, ca fapt divers. Nu sunt adepta discriminărilor de nici un fel, de aceea nu obosesc să admir această conviețuire destul de pașnică a mai multor naționalități pe același spațiu-gazdă.

În parc, poți vedea și tineret cu fesele dezgolite pentru bronzat și familii de musulmance cu copii, îmbodolite cu hijab, alături pe pătură. Și adolescenți de culoare, drăgostindu-se unul în brațele altuia, și mame evreicuțe cu copii cu kipa în cap. Unele dintre cele din urmă poartă și peruci, pentru a avea capul acoperit, așa cum le cere religia celor căsătorite. Mai sunt și românce cu cercei de aur de o schioapă, dar și din alea mai religioase cu bentiță sau batic pe cap, prinsă cu două agrafe pe lateral. Poloneze, rusoaice, moldovence, unguroaice, negrese și albaneze – vezi de toate și în același timp. Nu știu, sincer, ce cred unii despre alții, așa, pe adevăratelea, dar, mă bucur că se menține un nivel de respect reciproc și politicos. Oare nu asta ar însemna, totuși, o bună educație? Mai ales pentru cei veniți consider a fi o regulă de aur, care ar trebui aprobată tacit și unanim de către toți. Că pe sărmanii englezi, nu cred că îi mai întreabă deja cineva. Prea târziu pentru regrete. Când voi avea o opinie și în acest sens, o voi împărtăși neapărat. Pentru cei însă, care s-au amestecat aici în culturi și culori, reprezintă un motiv de stres atunci când pleacă în țările de origine. Vecina mea slovacă Kristina, blondă și cu ochi albaștri, căsătorită cu un algerian, ambii absolvenți de facultăți aici în Londra, au copiii mulatri și cu părul creț-sârmă. Seamănă cu tatăl lor. Ea îmi povestește că e ridicol atunci când în Slovacia, familia ei este privită urât, iar copiii întreabă de ce se uită unii așa lung la ei??? Și aici mi-am amintit de piesa celor de la Carla’s Dreams:

Fanatic în credință, agnostic sau ateu,
Bărbat, copil femeie… docil sau cu tupeu,
Cu pașaport albastru, sau simplu apatrid,
Cu mască de culoare sau fără de partid,
La gazdă, sau… acasă, de la oraș sau sat,
Înalt și blond, cu ochi albaștri, sau mai josuț, bronzat…
La 70 sau tineri,
Din punct. md sau. com,
Zâmbim și plângem liberi,
Sub denumirea OM

Ce-ar fi totuși, indiferent pe unde ne-a aruncat viața, să rămânem, în primul rând, OAMENI!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s