Și a mai trecut o lună. Una cu o scurta vizită la Cluj în care am înțeles câte s-au schimbat în doar jumătate de an. Și deloc spre bine. În primul rând am remarcat în unul dintre mall-uri faptul că s-a schimbat mixul de magazine, plecând mai bine de 5 chiriași, în mare parte branduri Românești. Nu au mai supraviețuit. În locul lor au venit branduri mari – omniprezente deja în toate mall-urile lumii, dar, mă întreb, ce vor face producătorii autohtoni? Mai ales că noua legislație românească apus pe butuci un număr mare de firme mici și mijlocii, iar cele mari au început să reducă din personal. Toți cei cu care am interacționat mi s-au plâns că sunt la capătul puterilor, că nu mai văd soluții și că îi bate gândul să plece. Una dintre prietene, ieșită în concediu medical, operată fiind de cancer, a ridicat luna trecută 295 de lei. În acest ritm, mă întreb, cine va mai dori să deschidă afaceri în România, și va face față fluctuațiilor legislative, apărute și inventate peste noapte, de niște oameni incompetenți? Grea întrebare.

Mi s-a făcut milă de toți românii care nu mai au certitudinea zilei de mâine după o viață muncită și cărora le-au crescut ratele la credite, iar concediile medicale nu le acoperă nici strictul necesar de mâncare, căci despre facturi nici nu poate fi vorba. Și am revenit cu un gust amar, pe care îl simt și acum, la o lună distanță de călătoria mea, pentru că aici, în Anglia, legile sunt stabile și există foarte multe facilități pentru cazurile speciale. Pentru că este de lucru și se oferă salarii decente. Și o firmă se deschide în jumătate de oră on-line, și costă 15 lire. Fără stat la cozi la Registru Comerțului și căutat de dosare cu șină, apoi alergat la bancă pentru a depune 200 de lei pentru capitalul social etc. Nu mai știu exact pașii dar știu că birocrația, alergătura și statul prin cozi din start taie cheful de orice business. Și ăsta este doar începutul veseliei. E ca un mare carusel. Doar că nu e distractiv deloc. Ba chiar devine deprimant la primele ordine de plată către stat. Unde se va ajunge? Mi-e și frică să mă gândesc.

Închei subiectul despre vacanța la Cluj, cu o mică mențiune legat de un alt aspect – după atâta multiculturalitate pe străzile Londoneze, de chipuri combinate de afro-asiatico-indiano-europeano-și-câte-și-mai-câte nații, Clujul mi-a părut monocrom dar la fel de superb. Eh, lumea asta e atât de mare!!!

Dacă este să vorbim despre școli – mămicile mi s-au plâns că în continuare copiii sunt prea încărcați cu teme, iar ai mei, povestindu-le colegilor lor despre sistemul de aici, nu au cules decât ”invidii” iar învățătorii s-au arătat neputincioși datorită programei obligatorii impuse de Minister. Și cercul iar s-a închis. Să le mai spun că la cel mic, care are obligația să își facă temele când și când pe un site numit http://uk.mathletics.com/, unde fiecare are un cont, i-a fost introdus un nou program multivers cu planete, că să efectueze calculele sub forma unui joc cu nave spațiale? Pentru a le face mai haioasă tema și a le cultiva dorința de a intra pe site? Mai bine tac. Iar zilele trecute tot de la această școală am primit un fluturaș care face referire la riscurile la care se expun copii accesând jocurile on-line, în special se vorbea despre arhicunoscutul MINECRAFT, popular la această vârstă, despre ”prădătorii”, referindu-se la pedofilii, care pot interacționa cu aceștia pe rețea și la ”cyberbullying”, care pentru mine a fost o noțiune nouă – este hărțuirea cu ajutorul calculatorului sau a telefonului mobil. Așadar, școala a considerat că trebui să ne informeze și atenționeze. O atitudine demnă de respect.

Tot luna aceasta a fost și ”Ziua cărții”, în care copiii au avut voie să se costumeze într-un personaj din cartea lor preferată și să povestească despre acesta, iar la școala fetei mai mari, pentru acțiunile de voluntariat în care s-au implicat la We Day, li s-au oferit bilete gratis și au mers împreună la concert. Bilă alba încă o dată școlii, pentru că îi învață să se implice în tot felul de acțiuni cu scop caritabil.

În altă ordine de idei, și pe aici într-o mare intersecție s-a spart o țeavă sub pământ și s-a crăpat asfaltul. Strada a fost închisă și autobusele și-au schimbat cursele, anunțând în prealabil pasagerii din interior că traseul a fost deviat. Reparația a durat câtea zile, în liniște și organizat. Iar în blocul nostru se înnoiesc lifturile – și au fost înfoliate toate etajele și inclusiv liftul, pentru a nu murdări mocheta și a aduce murdărie în case. De ce unii totuși reușesc???

În astea șapte luni am încercat să economisesc pe transport mai ales și m-am obișnuit să mă deplasez și distanțe mai mari pe jos, pentru a nu plăti 1,6 lire pentru o călătorie cu autobusul. Ei, dar mersul lung își spune cuvântul și, evident, că îți trebuie la un moment dat o cafea și măcar un mic baton de ronțăit. Așa ca 2,2 lire pentru cafea și una pentru baton – și, zdrang, 3,2 lire ai lăsat jos. Nu mai bine ajungeam cu autobusul cu doar 1,6? Măcar am încercat, că de calorii, nu îmi fac iluzii. Batonul e cu ciocolată și nuci 🙂

Evenimente au fost multe și luna aceasta. La unele, nu am apucat să mă duc, cu toate că a fost invitată o actriță din România care îmi place mult și s-a cântat folk (la East European Cultural Centre) la altele am ajuns și de am înghețat, numai pentru un film bun românesc și pentru că la Romanian Cultural Institute mereu se organizează seri speciale cu invitați deosebiți și cu intrare gratuită. Iar ceea ce mă bucură cel mai mult este că atât românii cât și moldovenii din diasporă rămân fideli valorilor lor, promovează cultura românească și se implică în cauze nobile. Asociația Moldovenilor din Marea Britanie a organizat și de data aceasta, cu ocazia Mărțișorului, un eveniment cu scop caritabil, banii fiind adunați pentru niște copii amărâți din Băcioi. Au fost invitați speciali, care au cântat gratis, au fost sarmale și bunătăți pregătite de oameni cu suflet, s-au deschis sticle de vin Cricova, oferite de sponsori și s-a dansat. Aceasta dorință de fi uniți, de a ajuta, de a nu uita tradițiile noastre transmise din moși-strămoși, m-a emoționat din nou. Mai ales că și MAD-Aid, organizația căreia m-am alăturat după evenimentul din decembrie și care este condusă de o moldoveancă, iarăși a inițiat o acțiune de colectare de bani pentru a duce scaune noi copiilor cu dizabilități din Moldova.

Nu pot decât să le zic tuturor – Jos Pălăria! și că mă bucur să cunosc atâta lume bună, aici, în inima Londrei. Iar la gândul celor rămași acasă, mi se strânge inima de durere.

Și ca să nu o încheiem pe o notă tristă, vreau să vă urez o primăvară colorată, în care inima să vă bată, precum în ecografia atașată mai jos. Pentru că am primit-o de la o prietenă, asistentă medicală, care mi-a zis că așa arată la monitor o inimă fericită. Multă căldură!!!