Travaliu creativ

Femeile lui Cărtărescu

28340741_10215674793881650_95758646_o

Nu știu dacă este cazul să îl mai prezint pe scriitorul Mircea Cărtărescu, câștigător al numeroaselor premii literare de-a lungul timpului, cel mai recent  fiind „Thomas Mann” pentru literatură pe 2018, unul dintre cele mai prestigioase premii literare germane. Un scriitor profund, poet, autor contemporan de succes, născut pe data de 1 iunie 1956, în București, care va afirma că anii copilăriei „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”.

În biblioteca din Wembley am găsit, din păcat o singură carte, dar una potrivită, zic eu, zilei de Dragobete, ziua în care am terminat lecturarea ei. Este despre femei, despre toate experiențele din viața autorului. Și cele cuceritoare dar și cele în care nu a fost să fie, sau nu au fost deloc până la o anumită vârstă, deși dorite cu adevărat. Este incitant de-a dreptul să auzi și o perspectivă masculină asupra dorințelor, relațiilor și felurilor în care le privim diametral diferit, totuși, noi, femeile. La ce îi stă gândul unul bărbat tânăr când își dorește o relație și cum o gândesc femeile. În scopuri diferite.

Autorul mai descrie însă, o poveste, care pe mine m-a fascinat de-a dreptul. Cea care ține de o istorie. A unei femei, numite Zarada, datorită căreia a apărut cântecul interpretat de Cristian Vasile, într-un București postbelic, și care a cunoscut un succes amețitor – Zaraza: ”Vreau să-mi spui, frumoasă, Zarază, cine te-a iubit? Câți au plâns nebuni pentru tine, și câți au murit?”. Succesul cântecului l-a determinat pe rivalul lui Vasile, un alt cunoscut interpret al vremurilor, Zavaidoc, să o ucidă pe frumoasa țigancă. Aceasta a fost incinerată la Crematoriul ”Învierea” din București, iar urna a fost furată din firida ei din interiorul crematoriului. Mai târziu, s-a aflat, că Vasile a dus urna acasă și a mâncat din cenușa iubitei, zi de zi, câte o linguriță, gest disperat al unui îndrăgostit smintit. Iar la final și-a turnat terebentină pe gât, pentru a muri. Nu a reușit, însă și-a ars coardele vocale pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat apoi? Vă las să descoperiți din filele cărții.

Pe lângă măiestria narativă excepțională a lui Mircea Cărtărescu, am apreciat mult și nota finală, în care acesta le mulțumește fostelor iubite, dar și profesorilor și prietenilor, pomeniți în această carte, pentru deformarea sfruntată a faptelor. Pentru că ”sunt riscurile pe care ți le asumi când te încurci cu scriitori”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s