Stări

Biografie

curcubeu
În umbra coroanei mele de crengi și frunze,
Uneori ușoare și pline de flori,
alteori uscate și îngreunate de zăpezi,
Au încolțit trei tulpinițe.
Pe rând.
Inițial – primele două,
Neașteptat de năvalnic peste crudețea și neîndemânarea mea.
Una avea doi muguri căprui, cealaltă – albaștri ca cerul.
Eram cu crengile încă crude,
Neîntărite de ani și trăiri,
Dezamăgiri și nedreptăți.
Ma temeam că se vor surpa, că nu voi face față
Și nu voi reuși să-i învălui cu frunze protectoare,
Pe vânt aprig și ploi reci de noiembrie.
Fragedele mele tulpinițe s-au înălțat frumos din seva mea prea-plina de dragoste
Și am intrat din nou în lumea devenirii împreună cu ei.
Au crescut, însă, cam repede.
Viteza m-a speriat.
Când cea mai mare mi-a ajuns cu brațul la prima mea creangă – m-am înfiorat.
Prea repede s-a întâmplat. Mult prea. Și am făcut, în viteză, păcălind cumva în disperare timpul, loc uneia mai micuțe. Grădina noastră s-a-mplinit cu o pereche de muguri verzi – pe care o apără acum și frații mai mari, cu propriile lor ramuri fibroase.
La timp m-am deșteptat. Noroc de luciditatea momentului.
Am ignorat capcana timpului și a greutăților nesfârșite.
Am reușit. Slavă Domnului.
Pentru că anii întăresc coaja, adevărat,
Dar aceasta devine ușor casantă
Și se surpă apoi mult prea neașteptat în locurile ignorate cândva
De siguranța tinereții veșnice
Și ajung, după rotații zorbale ale anotimpurilor,
Să se rupă și la o adiere nevinovata de primăvară,
Ca un tribut plătit vanității anilor mult prea siguri pe ei.
Și atunci înțelegi efemeritatea clipei
Și disipezi mitul eternității,
Văzându-ți frunzele păturică uscată ce îți învelesc rădăcinile-amorțite.
În timp, încep să se frângă tot mai ușor și falangele brațelor tale
Până ți se usucă ușor-ușor și tot trunchiul.
Dacă ai noroc.
Dacă nu ajungi cu vreun braț gangrenat, inert
Făcându-ți sa-ți blestemi zilele rămase. 
Un fel de moarte supraviețuitoare, tribut pentru păcatele neiertate.
Preferi sa fii tăiat atunci, fix acolo unde macină și
să-ți rămână doar rădăcina uscată,
Acoperită de crengile tot mai viguroase ale tulpinițelor tale – copaci acum în toată firea
Care să-ți umbrească rămășița subterestră
Atunci când ciorile vor da târcoale și nu vor mai avea pe ce să se așeze…
Iar copacii tăi mari deja vor împleti un curcubeu verde-albăstriu-maro
Învelindu-te în anotimpuri reci cu fire de lumină caldă
Peste amintirea a ceea ce ai fost….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s