Tresării, așa, de-odată

Dintr-o lungă meditare,

Despre-un vis cu-un stol de păsări

Ce s-a risipit în zare…

Au plecat în șiruri toate

Cu dorințele-mi în pene,

Semne multe de-ntrebare,

Zbateri, patimi, lacrimi, temeri.

N-am permis să rupă rândul

Nici prea tare să se-ndese,

Nici curaj să scap de ele,

Ezitând cel mai adesea.

Le-am permis prea multă vreme

Să m-atace, să-mi domine

Sutele de indecizii

Și mă-ntreb – a cui e vina?

S-au rotit în mii de cercuri

Peste ani și gânduri sumbre.

În sfârșit las-să dispară,

Fără urme, fără umbre.

Tresării într-o clipită

Parcă dintr-o apăsare

Și înțeles-am c-ăsta-i rostul

Ne-mplinirilor – să zboare…

 

Ilustrație de Cristina Kelly

http://www.instagram.com/cristina.kelly_