Tresării, așa, de-odată
Dintr-o lungă meditare,
Despre-un vis cu-un stol de păsări
Ce s-a risipit în zare…
Au plecat în șiruri toate
Cu dorințele-mi în pene,
Semne multe de-ntrebare,
Zbateri, patimi, lacrimi, temeri.
N-am permis să rupă rândul
Nici prea tare să se-ndese,
Nici curaj să scap de ele,
Ezitând cel mai adesea.
Le-am permis prea multă vreme
Să m-atace, să-mi domine
Sutele de indecizii
Și mă-ntreb – a cui e vina?
S-au rotit în mii de cercuri
Peste ani și gânduri sumbre.
În sfârșit las-să dispară,
Fără urme, fără umbre.
Tresării într-o clipită
Parcă dintr-o apăsare
Și înțeles-am c-ăsta-i rostul
Ne-mplinirilor – să zboare…
Ilustrație de Cristina Kelly
http://www.instagram.com/cristina.kelly_