Studenție

Dorințe adevărate

fabrica-de-bere-ursus

Anii de studenție nu pot fi descriși. Ei trebuie simțiți și trăiți. Mai ales, dacă ai norocul să fii student la aproape 600 de km depărtare de casă. Și fără legătură directă de transport.

Situația necesita  crearea unui sistem organizatoric foarte ingenios. Dacă părinții doreau să îți trimită un pachet de acasă, întâlnirea trebuia să aibă loc la gara din Iași. Ei veneau de la Chișinau, iar tu – de la Cluj. De multe ori, se înțelegeau 2-3 părinți și îl delegau pe unul să meargă, cu mai multe genți pentru mai multi studenți. Iar noi, de aici, din Cluj, îl delegam pe unul (îi plăteam în părți egale biletul) să meargă la Iași și să ne aducă bunătățile de acasă. Diminețile când venea trenul Iași-Timișoara cu ”delegatul” nostru, erau aidoma Crăciunului sau Paștelui, pentru că se întindeau mese și se mânca la grămadă. Și nu conta că după trei zile, reveneam la clasicul orez și la hrișca cu Knorr. Și la margarina Fruhstuck, care, pentru că era depozitată ”la frigider” (a se citi – pervaz), dimineața și seara era solidă, iar la amiază, în bătaia soarelui, devenea lichidă. Conta că eram uniți.

Nu știu câți ați cunoscut metodele practice de a ține untul în borcan cu apă rece sau de a adăuga ulei în cutia de bulion (”tomat”), pentru a nu se înăcri, dar acestea erau tehnici pe care a trebuit sa le însușim. Pentru a supraviețui. Nimeni însă nu se plângea. Cert este că în acei ani, am învățat să fim oameni și am înțeles sensul prieteniei adevărate.

Lucru interesant era că și cadourile de la zilele noastre de naștere, în asemenea circumstanțe ”critice”, luau forma unor obiecte și produse utile. Cum ar fi rolele de hârtie igienică, numerotate cu anii omagiatului și înșirate pe o sfoara, sau sacii de 10 kg de paste. Și atunci, pentru o perioadă bună de timp, tot etajul era asigurat și cu hârtie și cu paste. De care pofteai: cu margarină sau zahăr, cu ulei sau fără nimic. Cel mai de preț era însă butoiul de bere, obligatoriu pe la chefuri. Cumpărat direct de la fabrica de bere Ursus de lângă complexul studențesc Hașdeu și ”rezolvat” pe loc, cu robinetul detașabil, pe care orice student-gospodar trebuia să îl aibă în dotare.

Nu zic că așa era la toți sau tot timpul, dar a fost.

Aveam pe atunci un coleg de clasă din Chișinău care făcea facultatea la Sibiu. Eram prieteni buni, încă de când ne împingeam de dimineață, unul pe celălalt în autobusul 14, încărcat până la refuz, ca sa reușim să ajungem la timp la liceu, iar după amiază mergeam împreuna spre casă și mâncam înghețată de la Pinguin. Cu alte cuvinte, fusese testat și la bine și la rău. Și aproape în fiecare an, de ziua mea, venea la Cluj.

Sergiu, căci așa îl chema, m-a sunat într-un ajun de zi de naștere, la telefonul fix de la cămin, ca să mă întrebe ce cadou sa îmi aducă. Iar eu, fată educată, i-am zis, ca nu-mi trebuie nimic – și asa avea să-l coste mult biletul de tren. Dar m-am plâns, printre altele, că mi-e poftă de „seliodkă” și ”zacuskă”.

Zilele de naștere sărbătorite la cămin erau altfel. De dimineață te felicitau toți: de la colege și vecine, iubit și portar, până la femeia de serviciu. Te simțeai cu adevărat ”om important”. Cei mai așteptați oaspeți erau, evident, cei veniți cu trenul. În anul acela am așteptat Sibiul. Sergiu tăbârcea o geantă mare după el. Tăcut, cum era de felul său, a deschis-o încet. Mi-a zis ”La mulți ani!” și a scos o cutie de „seliodkă” și un borcan de ”zacuskă”. Restul genții era plin cu cartofi. Că doar trebuia și garnitură la așa desfrâu culinar.

A fost cel mai frumos cadou primit vreodată de la un prieten. Pentru că mi-a îndeplinit o dorință. Iar dorințele unui student flămând sunt cele mai adevărate.

4 gânduri despre „Dorințe adevărate

  1. Eu cu hrisca nu eram prieten, dar macaroanele, si acum imi stau in fat. Pt ca am trait un an la caminul De la politehnica, am devenit specialist in schimbat cuprul la sigurantele electrics De la panoul pe etaj, sa confectiones kipetiteli din lame si chibrituri atasat la un fie electric care il atasam la becul electric care avea si el firele neizolate. Toata lectiile De fizica ale lui Lisnic Boris put si simplu veneau in minte. Cand am ajuns in america si capitolele De mecanica mi-au venit in cap. Visul De a desface o masina broscuta si De a o reasambla asa si nu l-am realizat. Mai era si gripele care be bantuiau si imparteam pastilele cui ii trebe mai mult. Mai erau si salile De lectura unde te lua curentuk si raceau urechile, aici veneau ziarele cat mai mare facute fasic, si dat doc la carte. Iar fizica. Da emotii De neuitat.

    Apreciază

  2. Cristina, mi-aduc aminte cum ne intilneam pe la piata aia de la Cuza Voda si Independentei si ma uitam la tine ce slaba erai, si aveai o piele alba-transparenta, parca ai fi fost de portelan… nu e de mirare ca Sergiu vroia sa te hraneasca 😀
    Noi la caminul din Brasov nu aveam unt, era doar un vis…
    Amintirile sunt minunate, sper sa ramina imprimate ptr mult timp in memoria noastra…
    Succes Cristina!

    Apreciază

Lasă un comentariu